Vremea în Pelion

Găsiţi informaţii utile despre vremea din Pelion şi organizaţi-vă călătoria în fiecare sezon al anului! Primăvara, vara, toamna!

Pelionul este cunoscut din antichitate pentru climatul ideal şi sănătos, rezultat al combinaţiei muntelui, abundenţa de ape şi prospeţimea Mării Egee.

Primăvara!

Aprilie – Mai – Iunie în Pelion

Primavera în Pelion, temperatura oscilează între 20-24 grade Celsius. Marea, curată şi calmă ca întotdeauna, este gata să primească vizitatorii în Pelion. Pentru a le reaminti vara că s-a întors acolo unde zeii mitici de pe Muntele Olimp obişnuiau să îşi petreacă vacanţele.

Florile înflorite creează o scenă colorată, iar localnicii se pregătesc de Învierea Domnului. Locuitorii şi vizitatorii se plimbă pe străzile tradiţionale pietruite, iar Pelionul verde şi impresionant făcut pentru vacanţă, renaşte simţurile şi explorarea obiceiurilor şi tradiţiilor locale, precum şi cea a bogăţiei culturale.

Sfârşitul lui aprilie, mai şi iunie (împreună cu septembrie şi octombrie) sunt cele mai bune sezoane pentru plimbări pe coastă de la munte la mare sau pentru plimbări montane în Pelion, în special pentru cei care iubesc să facă plimbări şi pentru cei care iubesc să admire şi să simtă natura îndeaproape.

 

Vara!

Iunie – Iulie – August în Pelion

Vara, vremea în Pelion este în mod particular plăcută cu temperaturi medii între 24-27 grade Celsius, deoarece roua vine dinspre munte, iar marea este curată, liniştită şi nu foarte rece atunci când intri pentru prima dată în ea.

Plantaţiile, florile şi fructele locale ies în evidenţă şi combinate cu plimbări, tururi, evenimente, activităţi, evenimente sportive şi festivaluri şi petreceri locale lasă o impresie plăcută vizitatorilor şi le transformă zilele în ceva plăcut.

 

Toamna!

Septembrie – Octombrie în Pelion

Pe timpul toamnei în Pelion, temperatura medie coboară la aproximativ 20-24 grade Celsius, în comparaţie cu cea din vară, iar marea îşi păstrează temperatura specifică ceea ce permite persoanelor să înoate şi să se bucure de unicele plaje greceşti.

Muntele se ajustează pentru sezonul de toamnă, iar merii, castanii şi nucii îi umplu pantele.

Pe timpul toamnei în Pelion, temperatura medie coboară la aproximativ 20-24 grade Celsius, în comparaţie cu cea din vară, iar marea îşi păstrează temperatura specifică ceea ce permite persoanelor să înoate şi să se bucure de unicele plaje greceşti.

Pentru cei care iubesc să meargă în vacanţă într-un mediu liniştit, departe de zonele turistice masive şi agitate, perioada dintre mijlocul lui septembrie până la sfârşitul lui octombrie este mult mai potrivită, deoarece temperatura este plăcută, iar marea rămâne curată.

În perioada septembrie – octombrie, Pelionul îşi aşteaptă prietenii, gata să le ofere ore nesfârşite de plimbări, tururi, precum şi descoperirea de peisaje care vor face ca vacanţele lor să le rămână proaspete în minte mul timp după ce se vor întoarce acasă.

.


Make a Reservation or Contact us


(*)
Invalid Input

(*)
Invalid Input

(*)
Invalid Input

Invalid Input

Invalid Input

Invalid Input

Invalid Input

Invalid Input

Invalid Input

Invalid Input

Invalid Input

Invalid Input

Invalid Input

Invalid Input

Invalid Input

Invalid Input

(*)

  RefreshInvalid Input

Please type these numbers

Read More

  • Vacanţă în Pelion Grecia

    Vacanţă în Pelion Grecia

    Doriţi să combinaţi un mediu verde şi magic cu plajele frumoase pentru a vă petrece vacanţa? Pelion vă aşteaptă!

  • Obiective turistice în Pelion

    Obiective turistice în Pelion

    Obiective turistice tradiţionale şi arhitecturale din Pelion. Descoperiţi obiectivele turistice din Pelion unul câte unul şi lăsaţi-vă impresionat de ele!

  • Plajele din Pelion

    Plajele din Pelion

    Înotaţi sau mergeţi într-o croazieră pe plajele faimoase din Pelion sau pe plajele unice neexplorate din Pelion şi bucuraţi-vă de vacanţa dumneavoastră!

  • Activităţi în Pelion

    Activităţi în Pelion

    Exploraţi activităţile oferite în Pelion utilizându-vă toate simţurile. Agro-turism în Pelion, călărie, croaziere, excursii şi multe altele!

  • Oferte

    Oferte

    CEA MAI BUNĂ RATĂ & OFERTE GARANTAT (PENTRU REZERVĂRI) DE PE PAGINA NOASTRĂ DE INTERNET!

  • Guest Reviews

    Guest Reviews

    What people have said about Flamingo Hotel, Pelion, Horefto

  • Cazare în Pelion Grecia

    Cazare în Pelion Grecia

    Facilităţi moderne la doar 20 metri de plajă pentru o cazare în Pelion Grecia cu o vedere spectaculară la albastrul nesfârşit al Mării Egee şi la verdele natural al Muntelui Pelion.

     

QUALITY SELECTION 2013

 

BEST-3

Rezervari Online

Oferte!

  • 22 Aprilie 2014 - 15 Iunie 2014 &

    14 Septembrie 2014 - 31 Octombrie 2014:

    • Camere Standard: 35€

    • Studiouri Superioare: 40€

    • Apartamente de Familie: 50€

     

    16 Iunie 2014 - 03 Jule 2014 &

    28 August 2014 - 13 Septembrie 2014:

    • Studiouri: 60€

    • Apartamente de Familie: 70€

     

    Contactați-ne la This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it. sau la telefon 0030 24260 23405 pentru mai multe informatii.

     

 
Content Development & Copyright: Thanasis Baroutas 2014
Fotos by: Ilias Pelion Kapetanakis, Thanasis Baroutas, Michalis Pornalis
Web Hosting Greece Inwebpro Ltd
Copyright © 2014 - Flamingohotel